din puținul rămas la numărătoare
nu mai respiră nimeni

vântul se clatină pe holurile spitalului
tu începi zilele pe degete
ca și cum normalitatea lor nu îți este de ajuns
ca și când lumea care se sfârșește este doar o iluzie optică
un război pierdut cu propria ta persoană

te-am visat goală în vagonul poștal
din palmele tale creșteau păsări de pradă și vedenii
de fiecare dată când îți tolăneai privirea
în cel mai îndepărtat moment
al punctului

m-ai întrebat:
până unde durează subpământurile
și de ce înălțimea nu știe să fie munte
iar muntele doar un cuvânt
rostit din mai multe etaje

am refuzat să-ți răspund
dintr-o singură culoare